Televiziunea interactiva si camere video multiple comutabile in direct

Postat de Andrei Boiu la Mar, 01/01/2019 - 23:00
camere tv

Televiziunea clasica este din ce in ce mai mult inlocuita de marile platforme prezente pe Internet, fie ca acestea au accesul gratuit sau cu plata. Netflix, Youtube, Vimeo, Snapchat, sunt doar cateva nume. Ce lipseste, insa? televiziunea interactiva in direct si posibilitatea de a controla imaginea.

Intr-o anumita privinta, televiziunea clasica este superioara celei on-line: numarul de camere video si unghiuri posibile ce pot fi alese. Chiar daca acele camere nu sunt direct alese de utilizator, un operator din regia de emisie alege camerele ce ofera imagini interesante si le comuta. In acest fel apare spectacolul televiziunii. Canalele on-line care permit vizualizarea in direct fie ofera o imagine deja aleasa de un operator, fie o prezinta direct, de la o singura camera.

Pentru a produce urmatorul salt in televiziunea interactiva independenta este nevoie ca transmisiunile in direct sa fie facute cu mai multe camere, optimul fiind pe la 3 sau 4, iar pe site sa poata fi aleasa camera dorita de oricare spectator. Interesul si impactul ar fi mult mai ridicat decat prin videoclipuri filmate cu camere la 360 grade datorita limitelor pozitiei fixe a unei singure camere si posibilitatii de selectare independenta a unghiului. 3 camere ce transmit simultan necesita doar selectarea unui stream pentru fiecare utilizator. Este adevarat ca persoana care transmite ar avea necesitati de transmisie de date mai ridicate dar impactul pentru spectator ar fi unul cu efecte majore de atractivitate pe termen lung.

Avand in vedere experienta televiziunii clasice si lipsurilor celei on-line independente, marele salt nu ar veni atat de mult de la o rezolutie mai buna sau videoclipuri cu filmare 360, cel putin pentru situatii alrele decat cele care vizeaza natura, adica peste jumatate din creatiile existente. Interactiunea instantanee si alegerea unei camere dorite ar reprezenta marele pas viitor.