Q5 ERP - Sectiunea de comenzi si stocuri

Postat de Andrei Boiu la Mie, 25/09/2019 - 11:41
q5erp-stocuri-comenzi

In acest articol continui analiza Q5 ERP, dezvoltat de Clear Concept Multisoftware, o firma romaneasca cu experienta. Evaluarea generala a produsului se gaseste aici iar in materialul de fata sunt urmarite sectiunea pentru comenzi si cea de stocuri.

Comenzile in Q5 ERP sunt realizate intr-un mod integrat. Daca in alte produse comenzile nu sunt decat inregistrari separate pentru administrarea stocurilor, in Q5 ERP ele au legaturi cu productia, activitatea de service sau facturarea. Desi este mai complexa, aceasta facilitate ajuta firmele mici si mijlocii pentru ca se realizeaza o coordonare si urmarire mai buna a intregului flux. Comenzile de cumparare preiau datele despre furnizor si ofera toate informatiile necesare pentru a se face o intrare in stoc cand produsele sunt receptionate. Introducerea unei comenzi de vanzare preia datele clientului, emiterea facturii si notificarea de plata se realizeaza automat, fie ca vorbim de un transfer bancar sau o plata prin POS iar livrarea produsului si iesirea lui din stoc se realizeaza simplificat. La fiecare etapa ce este operata de acelasi angajat sau un altul desemnat, informatiile sunt preluate si preselectate. Facturarea se face in baza comenzii de vanzare dorite selectate. In caz de retur, intrarea in stoc si factura de stornare se fac in baza unor date preintroduse din alte stadii ale comenzii. O comanda poate fi livrata si partial, daca se doreste acest lucru, emiterea unei facturi in aceasta situatie nu mai necesita alte operatii suplimentare. In acest fel se reduce riscul unor informatii eronate si orice schimbare de status poate fi adusa la cunostinta celorlalti angajati vizati prin sistemul de mesagerie automata si notificari. In orice moment, stocurile, comenzile si facturarea pot fi urmarite direct, un avantaj economic important.

Daca activitatea firmei implica productia, avantajele utilizarii Q5 ERP cresc si mai mult randamentul activitatii. Introducerea si lansarea unui proces tehnologic care vizeaza utilizarea unei liste de materii prime se poate urmari usor, tinand cont ca atat necesarul pentru un produs cat si mentinerea stocurilor pentru fabricare se realizeaza automat. Daca pentru un produs este necesara o cantitate anume de material, la finalizarea unei serii se scad automat stocurile de materii prime, cresc cele pentru produse finite. Cantitatile ramase sunt imediat vizibile si, pe baza lor, se pot lansa comenzi de cumparare pentru noi cantitati sau de vanzare spre clienti. Transparenta cantitatilor si a disponibilitatii lor in fiecare stadiu reprezinta un avantaj esential in productie si conduce la maximizarea potentialului economic al firmei. Urmarirea impactului costului productiei si a ritmului ei reprezinta un avantaj in decizia manageriala. Daca ne mai gandim si la faptul ca magazinajul articolelor este si el centralizat, rezulta ca poate fi conceputa pe baza Q5 ERP o intreaga retea de distributie la care oferta poate fi reglata in functie de cerere, un avantaj logistic important.

Pe parcursul utilizarii interfetei se remarca o functionalitate deosebita pentru utilizatori iar integrarea este bine realizata. Din pacate, interfata poate parea descurajanta, tinand cont ca nu exista un sistem de ajutor al utilizatorului sub alta forma decat mici indicatii ce se obtin cand se apropie si ramane cursorul in dreptul unui buton din interfata sau scurte mentiuni descriptive legate de o comanda anume. Un utilizator nou are nevoie de acomodare cu interfata. Cu toate acestea, tinand cont ca instruirea personalului poate fi facuta rapid si solutiile consacrate in domeniu nu sunt cu mult mai prietenoasa, ba chiar dimpotriva, Q5 ERP reuseste sa atraga printr-o interfata intuitiva care reduce stresul acomodarii si in lipsa unui sistem de ajutor dedicat. Daca ne mai gandim si la competitivitatea economica a sistemului, cu un pret de 12-20.000 Euro si a faptului ca odata cu acesta este disponibil si suport direct din partea dezvoltatorului, tranzitia la Q5 ERP merita analizata.