Firewire si convergenta standardelor profesionale cu cele de larg consum

Postat de Andrei Boiu la Joi, 02/05/2019 - 22:24
transfer

Firewire sau IEEE 1394 a fost un standard de conexiune de viteza popularizat de catre Apple Computers si producatorii de aparatura profesionala in anii '90. In perioada de maxim el ajunsese sa fie comun pentru PC-uri, laptop-uri si camere de luat vederi. Astazi, el este disparut, fiind inlocuit de Thunderbolt si USB 3.

Standardul de comunicatie Firewire a fost conceput in perioada in care USB-ul nici macar nu aparuse, fiind gandit pentru a asigura independenta dispozitivelor si comunicarea inteligenta. Protocolul a fost mai avansat decat USB-ul, bazandu-se pe o functionalitate si un transfer de date gestionat de catre dispozitiv si nu de catre computer. In acest fel, atat versatilitatea de a conecta in cascada mai multe dispozitive precum si timpul redus de raspuns au facut standardul Firewire sa fie popular in piata produselor profesionale pentru televiziune si computere. Din pacate, acest lucru a facut ca standardul sa fie mai scump, necesitand pe langa plata licentei de utilizare si o proiectare mai costisitoare a produsului in sine. Drept urmare, putine produse de larg consum au fost echipate astfel.

Sosirea standardului USB, spre jumatatea anilor '90, si mai ales popularitatea oferita de a doua versiune a protocolului au condus, treptat, la reducerea avantajului oferit de Firewire fata de USB. Cu toate acestea, in zona profesionala, Firewire a supravietuit pana sa fie inlocuit, partial, fie de Thunderbolt fie de USB 3 desi comunicatia Firewire permitea un nivel de performanta comparabil cu celalte standarde in ultima versiune oferita. Migrarea spre un standard comun, cum putem observa astazi, cu Thunderbolt si USB 3, ce pot fi oferite prin aceeasi mufa, este similara cu unificarea standardelor pentru stocarea ATA sau IDE cu cea SCSI, rezultand standardul mixt SATA/SAS ce poate folosi aceeasi si el un conector comun. Acest lucru nu a avut consecinte negative pentru ca si standardul popular, mai accesibil, a preluat din functionalitatea celui rezervat anterior pentru piata profesionala.

Scopul materialului de fata a fost nu doar acela de a releva cum un standard a ajuns pe cale de disparitie cat, mai ales, de a sublinia unificarea si reducerea diferentelor majore dintre piata de larg consum si cea profesionala, un lucru important pentru evolutia, predictibilitatea si costul unui produs anume. In viitor este de inteles ca procesul va continua, chiar daca el nu va conduce la schimbari dramatice pe termen scurt. De pilda, in urma cu mai bine de 20 de ani, procesarea paralela era disponibila doar pentru calculatoare deosebit de scumpe, astazi fiind regasita si la un telefon mobil.